You are currently browsing the category archive for the ‘prietenii ştiu de ce’ category.

Nu ştiu ce mi-a trebuit să mă grăbesc. Am ajuns să cred că o parte din vină îmi aparţine. Dar mnoh, nu e aşa. Mă rog, sa incep cu inceputul. Ieseam de la scoala într-o zi pe la 1 şi mă grabeam ca fraiera – unde? nu stiu, ca microbuz oricum nu aveam la ora aia. Am facut slalom printre oameni 2 etaje, am sarit cate 3 trepte deodata si nu am patit nimic si cand am ajuns jos, in curtea scolii, mihai s-a gandit sa-mi fac ziua frumoasa şiii… mi-a pus piedica si am căzut! (ma gandeam sa folosesc vreo expresie inteligenta in loc de „am cazut”, vreun cliseu, ceva, daarr nu!) Am cazut cat mi’s de un metru si vreo saizeci si cinci pe pietrisul din curtea scolii si cam atat mai tin minte clar. Nu mai auzeam/vedeam nimic limpede in jur. Ştiu ca mi’a dat cineva mana sa ma ridic. Ana, cred. Corpul meu a resimtit cazatura din plin. Practic, am cazut toată, toată! Tot corpul meu (except partea de la gît în sus) era pe jos. Am redefinit acţiunea de cădea, cum îi ziceam şi lui mihai.

Am 2 zgarieturi in palma, una in cotul stang si genuchiul vanat (si ma doaree). Merci, mihai, esti un prieten adevarat! Altul ca tine nu imi mai trebuie! Dar pentru unii, faptul ca m’a vazut aproape jumatate din liceu (nu ştiu cîţi erau pe’afara atunci) conteaza mult mai mult ca faptul ca eu puteam sa’mi rup ceva. Chiar mi s’a sugerat sa vin cu o punga in cap ca sa nu ma mai recunoasca lumea. 😆 Rasu’ plansu’! :)) Nu ti’a spart capul ideea? Pe bune, eu nu vă înţeleg! De cine ar trebui să-mi fie ruşine (vreodată)? E ca la faza aia cînd mi s’a recomandat să nu pomenesc de faptul că am muncit vara trecută. Pentru că e o chestie ruşinoasă să munceşti, ştiu. Bine.

Să revin. În caz că-l mai împinge păcatul pe vreunul să se gîndească măcar să-mi pună piedică! Oamenilori, eu nu am nevoie de piedică pentru a cădea. E de ajuns să te faci că te ştergi de mine 😆 (exagerez, evident) sau să vii brusc spre mine. Am un echilbru foarte fragil (sărăcuţa de mine 😆 ). De-abia mă ţin pe picioare oricum.

Acum, ca să mă fac de rîs pînă la capăt, de ce să nu vă spun de aptitudinea mea de a intra în uşi? Nic şi Oni o cunosc cel mai bine, cred că s-au săturat de ea. (dar rîd de fiecare dată cînd intru intr-o uşă.) Faza e următoarea: cînd văd o uşă eu îmi spun aşa: „uite o uşă, vezi ce faci şi nu intra şi în ea!” şi fix cînd ajung lîngă uşă şi trebuie să iau o curbă bruscă ca să o evit, corpul meu nu mă mai ascultă şi intru în ea. Uneori găsesc vînătăi pe umărul drept (de obicei cu dreapta intru) şi pe şoldul şi nu ştiu de unde le am. Dar apoi îmi amintesc 😀

Voi ce mai faceţi? Sănătoşi, voinici? Cum vă place vremea? Mihai o să-mi zică iar că sunt ipocrită pentru că cer zăpadă şi cînd o primesc nu o mai vreau, daaarrr VREAU ZĂPADĂ!

Ok, v-am pupaaat! 🙂

Anunțuri

cred că studiile de caz sunt singura parte bună la programa de lb. romînă şi literatură universală. pe lîngă faptul că 3×7 studii = 21 + 4 = 25 de ore de stat degeaba pe an (exceptînd ălea 3+1=4 ore în care prezintă echipa mea), mai avem şi ocazia să ne întîlnim, aşa, mai mulţi la un loc. şi cînd ne întîlnim noi, numai de studiat nu avem chef.

am avut ghinionul (sau norocul, depinde de pe ce mal priveşti) ca studiul de caz al echipei mele la universală să pice primul, recte peste vreo 2 săptămîni, aşa că sîmbătă ne-am întîlnit toţi 6 să vedem ce o să facem. la nicoleta acasă, bineînțeles. darrr, să vă spun de vineri seara, cînd m-a sunat nicoleta să mă întrebe la ce oră vin! eu mai văzusem, în filme, oameni atît de ocupaţi încît vorbesc la 2 telefoane în acelaşi timp, dar nu credeam că o să am ocazia să experimentez asta vreodată.

mdeci, mă sună nicoleta să mă întrebe la ce oră vin.
eu: păi, nu știu, alde corina la cât vin?
ea: pe la 9 ziceau, parcă…
eu: cum la 9, fatăă?! noh, nu are cum. ia sun-o şi zi-i.
ea: nu am nr ei. sun-o tu.
eu: cum s-o sun dacă nu am cu ce?
ea: ia telefonu lu sor-ta, na!
eu: aah, da, stai așa. te las puțin pe masă, nicoleta. (după ce mă întorc)
ea: auzi, da’ parcă îi zicea ceva lu angelica de un nr. nou.
eu: aarrghh. stai că o sun pe irina să i-l cer.

o sun pe irina, fac rost de nr. nou al corinei, dar ea nu răspunde la el, ci la cel vechi, si la ala din greșeală. şi apoi începe partea de boss, cu 2 persoane la 2 telefoane în același timp. pe lângă faptul că mă simțeam ca o secretară, mai existau şi faze, gen: „eu: auzi, fată.” „corina și nic în același timp: da, fată!”, așa că nu prea ne-am lămurit şi faza s-a repetat şi sâmbătă dimineață, cu ana g. în locul corinei.

skip skip skip. la nicoleta mă așteptau marius și corina, ca 2 furnale ce erau, iar împreună cu ei şi cu nicoleta le-am așteptat pe ana g. și pe angelica, pentru că nu voiam să începem fără ele. să nu piardă ceva, nu de alta. după ce au ajuns şi ele şi ne-am dat seama că habar nu avem ce trebuie să facem și am început să întrebăm din 5 în 5 minute: ” pentru ce-am venit aici?”

după vreo jumătate de oră, marius şi-a dat seama că îi era foarte foame (deh, nu mâncase nimic toată ziua. şi era abia 10.30 😆 ), eu nu mâncasem aproape nimic pentru că mă chemase nicoleta, iar corina a trecut în 5 minte de la „mi-e un pic foame” la „nu mai pot de foame”. nico a fost fată bună şi ne-a dat ciorbicăăă! care fost fooarte bună, fată, donciu uori! angelica şi ana g. nu au avut ce face şi au mâncat şi ele, marius şi-a împărțit (sau donat?) pieptul de pui cu mine şi corina, şi după ce ne-am potolit toți foamea, ne-am întors la treabă, cu mai multă inspirație.

mă rog, în relativ-puţin timp totul a început să prindă contur, am făcut un plan, am împărțit sarcini, am search-uit pe net&stuff. marius a plecat apoi, şi a luat-o şi pe corina, pentru că veniseră amândoi, pe mașina lui pe 2 roţi. pe la 2 fără ceva au plecat şi angelica şi ana g. şi am rămas cu nic. după ce am făcut varză un proiect în powerpoint, ne-am relaxat cu vreo 2 ore de Facebook, barn buddy mai ales şi hlizeală la poze funny. apoi ne-am întors la proiectul în pp, care a ieșit destul de bine, zicem noi. ah, şi nicoleta, cel puțin în a 2a parte a zilei, s-a purtat ca şi cum mâncase baterii duracell. eu, una, am moțăit toată ziua şi am ajuns acasă moartă de oboseală, la fel ca într-a 10a când lucram la mihai pentru studiul de caz cu Bacovia.

per total totul a ieșit destul de bine. mai avem de pus la punct câteva chestii şi o s-o facem sâmbăta viitoare, la angelica. si o sa ne iasa misto, pentru ca noi o sa prezentam, nu o sa citim tot timpul de pe foi ca alti oameni naspa! 😆

PS – cu ocazia studiului ăsta am citit şi „Epopeea lui Ghilgameş”, care în genere e o mare varză! oare avea dreptate dirigu şi noi chiar suntem mai destepti ca pitagora&co?

o să încerc să spun totul pe nerăsuflate, adică într-o singură propoziţie.

ăştia de la orange mi-au închis abonamentul pe 17 pentru ca nu le-am plătit factura de luna trecută, factură în valoare de 108 lei, iar azi pe la 3 cand eu aproape adormisem, mi-au trimis al 569405-lea mesaj prin care imi ziceau asta, asa că eu m-am enervat şi am decis sa fac lucrul pe care mi-am dorit sa-l fac dintotdeauna: să-mi redeschid abonamentul fără să plătesc factura.

ok, nu merge intr-o singura propozitie.

aşa că am tastat *131#, am apasat telefonul verde, apoi am urmat procedura pe care o urmez in fiecare luna, de fiecare data cand vreau sa-mi redeschid telefonul, dupa ce-l platesc. doar ca in fiecare luna eu am chitanta pe care o primesc dupa ce platesc CU BANI factura, chitanta ce contine un numar pe care trebuie eu sa-l tastez – impreuna cu altele cateva (gen suma rotunjita, data platii) şi de data asta eu nu aveam chitanta aia, deci nu aveam numarul. asa ca am format un numar la vrajeala si ca de fiecare data, m-am asteptat sa imi spuna ca nu am introdus numarul corect doar ca de data asta nu a fost asa , ci am primit mesajul asta:”Plata facturii dumneavoastra a fost inregistrat in contul orange.In consecinta, abonametul a fost reconectat.” FATALITATE! nu mi-a venit sa cred, insa am incercat sa il sun pe mihai si a mers, deeci….

pe scurt: mi-am redeschis telefonul fara sa platesc factura iar acum mama ma bate la cap ca o sa ajunga la inchisoare (pentru ca abonametul e pe numele ei). what do i do? ati mai vazut cazuri dintr-astea? help sau ceva 🙂

probabil e ceva in neregula cu mine pentru ca ma simt putin vinovata. 😐

fragment de discutie cu mihai.

iău (23.09.2010 17:57:58): auzi
iău (23.09.2010 17:58:05): o sa ma dea astia in judecata?
raae@ymail.com (23.09.2010 17:58:15): )))
iău (23.09.2010 17:58:27): pai e ceva suspect, totusi
iău (23.09.2010 17:58:32): atat de idioti sunt?
raae@ymail.com (23.09.2010 17:58:50): cate cifre ai bagat?
iău (23.09.2010 17:58:57): nici habar nu am
iău (23.09.2010 17:59:00): pana am obosit
iău (23.09.2010 17:59:04): vreo 10
iău (23.09.2010 17:59:10): si incepea cu 135
iău (23.09.2010 17:59:12): atata stiu
raae@ymail.com (23.09.2010 17:59:21): lucky bastard. iti dai seama ca is like 10 millions combinatii posibile
iău (23.09.2010 17:59:28): maaa
raae@ymail.com (23.09.2010 17:59:45): waaaaa?
iău (23.09.2010 18:00:02): brb
raae@ymail.com (23.09.2010 18:57:30): back?
iău (23.09.2010 18:57:36): back
iău (23.09.2010 18:58:05): mama a zis sa o rezolv cumva, ca nu.i a buna
raae@ymail.com (23.09.2010 18:58:27): deci
iău (23.09.2010 18:58:41): m
raae@ymail.com (23.09.2010 18:58:55): tu, din noroc chior, ai bagat exact codul pe care ti l-ar fi dat aia de la posta pe chitanta
raae@ymail.com (23.09.2010 18:58:59): da?
iău (23.09.2010 18:59:06): da
raae@ymail.com (23.09.2010 18:59:57): ei nu au de unde sa stie ca tu nu ai primit chitanta. pentru ca sansele sa introduci tu codu ala la nimereala sunt miiiiiiiiiiiiiici
iău (23.09.2010 19:00:07): exaaaaaaaaaaact
iău (23.09.2010 19:00:11): asta le zic si eu]
raae@ymail.com (23.09.2010 19:00:12): deci o sa se dea vina pe cine „ti-a primit plata”
iău (23.09.2010 19:00:18): exaaact
iău (23.09.2010 19:00:25): numa tu puteai sa intelegi
raae@ymail.com (23.09.2010 19:00:26): ca nu a incasat banii
raae@ymail.com (23.09.2010 19:00:49): deci e furt pentru cine nu a incasat banii. banii aia virtuali
iău (23.09.2010 19:01:00): aha

discuţie strictli rileited cu ultimu post.

Mihai .: cine e a?
Dorina. : a?
Mihai .: A
Dorina : adica ce?
Dorina : aaa
Dorina : a
Dorina : ?
Mihai .: da, a.

..din moment ce nu e nimic special la agenda mea.

înafara faptului că uneori îmi este pur şi simplu imposibil să găsesc ceva în ea, îmi iubesc agenda. doar că eu nu o numesc agendă – mi se pare prea formal – ci pur şi simplu – caiet. mbine, asta se întîmplă probabil şi datorită faptului că trebuşoara care-mi servea înainte de agendă era un caiet.

mi-am luat-o de la un treişopt din galaţi acum 2 luni şi din cauza ei era să rămîn pe-acolo, pen’ că ajunsesem la limită cu bugetul şi aveam de ales între biletul pînă acasă şi agendă. şi, cu toate că era cam neagră şi cam urîtă, am ales-o pe ea. acum nu vă mai spun cum am ajuns acasă, blablabla, că deja v-am plictisiit 😆

mdeci. ce se află în ea şi nu pot eu să găsesc atunci cînd vreau:

  • lista de cărţi citite într-a 10a.
  • lista de cadouri pe care vreau să le primesc de ziua mea (kiddin, nu vreau cadouri de ziua mea) (nici LMA!) cu cele 100 de cărţi pe care vreau să le citesc pînă la 18 ani.
  • citate din cărţi sau random.
  • multe fragmente preferate din cărţi preferate.
  • multe melodii preferate.
  • multe melodii pe care tre’ să le ascult.
  • lista cu lucrurile pe care tre să le facem – eu şi irina.
  • lista cu locurile în care trebuie să mergem.
  • lista cu chestii favorite random – gen saituri, oameni, lucruri, seriale.
  • desene care-mi demonstrează nemărginitul talent.
  • multe curcubeie – pentru că acum am o chestie pentru curcubeie.

aş fi vrut să vă pun şi poze cu ea, dar nu m-a lăsat să-i fac. a spus că-i violez intimitatea.

am scris asta după ce am văzut filmul.
  • nu am înţeles care e faza cu_cîinele, de la final, cînd l-au prins pe silviu. îl căutau cu cîinii, sau cum ?
  • în schimb, în adîncul creierului pot să înţeleg de ce i-a zis anei să-i mai comande o cafea, chiar dacă el pleca.
  • filmul e făcut din ceafa lui chişcan, din priviri pline de subînţelesuri şi din bătaie.
  • replici foartefoartefoarte puţine. cred că ar încăpea toate pe o coală A4, font Times New Roman, 12.
  • dacă nu l-ar fi jucat pişti pe chişcan, filmul ar fi ieşit mai miştoc.
  • totuşi, pişti are un cur super-sexi!
  • filmul mi se pare mult prea scurt şi prost proporţionat.
  • mie ana nu mi se pare prea ostaticăameninţatăcuunciobdesticlă în posterul ăsta.

dar per total, mie mi-a plăcut filmul şi l-aş mai vedea odată.

ştiu că sunt restantă cu multe multe multe lepşe şi o să le fac pe toate, la un moment dat. dar asta mi-a placut cel mai mult. :mrgreen: e de la Flori. tema lepşei este cifra 4.

patru filme care mi-au plăcut : YesMan, Slumdog Millionaire, Mona Lisa Smile, The Truman Show.
patru cărţi care mi-au plăcut : Mihail Bulgakov – Maestrul si Margareta, Marin Sorescu
3 dinti din fata, Anna Gavalda – Impreuna, Guy de Maupassant – Bel-Ami
patru prieteni apropiaţi : mihai, oni, nico, irina. in dezordine.
pat
ru mâncăruri preferate : lol. mananc ce-mi dai. daca mi-e foame 😀
patru lucruri pe care le-am făcut azi : am căscat, am facut curat in biblioteca, am deschis calculatorul, am curatat niste cartofi :mrgreen:
patru locuri unde am dormit : acasa, la nico, la irina, la mamai-mea.
patru ţări pe care le-am vizitat : Nu.
Patru site-uri pe care le vizitez zilnic : feisbuc, asta pe care sunteti, twitter, isohunt.
Patru lucruri care se află momentan pe biroul meu : pix, boxa, agenda sau ceva de genu, bluştut.
Patru articole vestimentare pe care le-am purtat azi : şosete, pijamale, tricou, bluză. boring, ha?
Patru profesori preferaţi : ăvaiii. imi displac toţi la fel de mult. nu pot să fac diferenţe între ei. ^^
Patru colegi de bancă de până acum : irina, mihai, nicoleta, gina.
Patru numere preferate : nu.
Patru poeţi preferaţi : nu.
Patru persoane cu care am vorbit azi : mihai, sormea1, sormea2, casian.
Patru instrumente la care aş vrea să cânt : chitară, pian, pian, saxofon.
Patru regrete : regret căăă nu-mi vine-n cap ce regret în momentul ăsta. şi regret că m-am tuns acum 3 luni.
Patru persoane cărora le pasez leapşa : oni neaparat. in rest, cine-o pofteşte.

făceam azi curat prin dulapul cu caiete şi am dat de nişte foooii. şi m-am gîndit că este dovada supremă pe care pot să v-o ofer ca să vă convingeţi de cît suntem eu şi mihai de maturi, inteligenţi, amuzanţi şi de cît de bine ştim engleza. chestia de mai jos este scrisă în pauza de dinaintea unei ore de geografie, cred. în general e dictată de mihai. el dicta şi rîdea, eu scriam şi rîdeam. şi mai interveneam cînd puteam să vorbesc. dacă nu înţelegeţi nimic să ştiţi că nu este vina voastră. la început am vrut să corectez greşelile ca să nu vă daţi seama de cît sunt de bună la engleză, dar apoi am zis „wth! la un moment dat tot aţi fi aflat 😀 !”

„- Fuck you! she says to me. I don’t wanna see you anymore!
-Me neither, biatch!

The silence took over the empty, dusty room. If i remember well, this is the room where my grandparents first had sex in their lives. Btw, my grandmother had a chastity belt. But my brave grandfather took a hammer from his father’s haystack (dacă vă puteţi imagina aşa ceva) (that would be my grand grandfather). And he smashed the chastity belt and jumped wildly on her (blablalblaporn.)

-Get the fuck out of here! she said with a russian-german-slovac-moldavian-gipsy-romanian accent (and let’s not forget the italian one).
– I said NO!,this is not fair! I don’t wanna miss a thing; especially when my child is about to be borned. We didn’t even discuss it’s name! Cisăs, uămăn!
-It’s Hortensia, after my mother, you sick bastard! And who said it’s urs?!
-Say whaaat?! Ur boringing me with your womanish bullshits. You watched too many soap-operas, woman!
-You saiid whaat?!
-Don’t copy me, bitch!
-You said what, again?!
-NVM. But I’m taking the dog, the house and your mother’s jewels!
-Why do you need my mom’s jewels, you sick NFDHH?!
-I’ll sell them and pay the alimentation pension of my other son! The one i made with your sister!
-Whaaat?! I’ll kill you to death!

AFTER 10 HOURS

-Hello, Hello, Baby, you called and I can’t hear a thing! I aint’ got no service in the club you see, see! wha wha wha did u say, are u breaking up on me?
-Beltbitch Stevens van der Matzoon! stop imitating lady gaga and answer the damn phone!
-Sorry, mom. Hello? Who is this?!”

si apoi a intrat profa. 😀

PS – va recomand si traducerea in romana, cu google translate.
PPS – amandoi am avut media 10 la engleza, sa stiti! 😆

Ante Cititum – Am inventat treaba asta care se cheama: „Septembrie, 30 de zile, 30 de postari pe blogul meu de boss”. Deci o sa mai auziti de mine. 😆

Am recitit „Ensemble, c’est tout” by Anna Gavalda şiii mi-am amintit de ce este cartea mea preferata. Intr-un fel. Mbine, una din cartile mele preferate. 😀

  • Pentru ca din cauza ei o sa ma mut la Paris cand o sa fiu mare, si nu la Berlin, cum voiam.
  • Pentru că mi-a făcut poftă de o hoinăreala fără ţintă (asta-i pleonasm, nu? 🙂 ) şi fără sfîrşit prin Paris.
  • Pentru că din cauza lui Franck (unul dintre cele 4 personaje minunate) vreau de-o jumătate de an de cînd am citit-o prima oară sa ma fac bucatar (suna mai bine decat femininul). Mda, e unul dintre cele mai intunecate secrete ale mele. Nu, nu cred ca o sa reusesc, din moment ce nu am nicio tangenta cu bucataria, iar atunci cand gatesc ceva mi-e frica sa gust.
  • Pentru ca tot din cauza lui Franck vreau sa imi deschid un restaurant cand o sa fiu mare. :mrgreen: Bucuresti sau Paris? Aceasta-i intrebarea.
  • Pentru ca din cauza lui Camille (una din personaje) mi s-a insutit ciuda ca nu am talent la desen. 😦 Arrrgh, ce mi-ar mai placea! :3
  • Pentru ca tot din cauza lui Franck vreau sa-mi iau motor. Da unu mare, asa, cum aveau Thunder Five din Casa Intunericului a lui King. Da, stiu – viiise, fata, viiise!
  • Pentru ca am plans odata cu Franck atunci cand a murit bunica-sa.
  • Pentru ca 10 pagini mai incolo am plans odata cu Camille cand Franck a parasit-o si s-a intors la ea in acelasi sfert de ora.
  • Pentru ca inca 3 pagini mai incolo am plans iar, de data asta pentru ca s-a terminat. Si s-a terminat asaa de frumoos! ❤
  • Pentru ca atunci cand nu plangeam radeam cu lacrimi.
  • Pentru ca are o coperta pur si simplu geniala! Pe care eu am reprodus-o (cu mare talent, bineinteles) de vreo 3 ori numai in agenda si inca de vreo 13 ori pe unde am apucat.
  • Pentru ca filmul mi-a demonstrat a enspea mia oara cat is de proaste filmele facute dupa carti bune.
  • Pentru ca am luat-o de la biblioteca in februrie si tot nu am chef sa o duc.
  • Pentru ca desi am citit-o de 2 ori vreau sa mi-o cumpar, ca sa fie a mea, numai a mea si a mea numai!

Si inca alte 20 de „pentru ca”-uri,  dar banui ca v-am plictisit destul pentru azi. Deci, pe cati dintre voi v-am convins s-o cititi? 😆

„Mai tarziu am revenit la gandul ca viata insasi este o stare de tranzit intre nastere si moarte. Un peron unde te zbati sa ocupi un loc intr-un tren, esti fericit ca ai prins un loc la clasa I sau la fereastra, altul e necajit ca a ramas in picioare pe culoare, altii nu reusesc sa se prinda nici pe scari, raman pe peron sa astepte urmatorul tren si fiecare uita, poate, un singur lucru: ca trenurile astea nu duc nicaieri. Cel care a ocupat un loc la fereastra este, fara sa stie, egal cu cel care vine abia cu urmatorul tren. In cele din urma se vor intalni cu totii undeva intr-un desert unde chiar si sinele se transforma in nisip. In loc sa se uite in jur, oamenii se imbulzesc, se calca pe picioare, isi dau ghionturi.”

Octavian Paler – Viata pe un peron

P.S. – Doar profa de romana ar fi in stare sa strice momentul cu un „Ce a vrut autorul sa spuna aici ?”
P.P.S. – O sa mor pe melodia asta.