You are currently browsing the category archive for the ‘furtuni intr-un pahar gol.’ category.

Nu ştiu ce mi-a trebuit să mă grăbesc. Am ajuns să cred că o parte din vină îmi aparţine. Dar mnoh, nu e aşa. Mă rog, sa incep cu inceputul. Ieseam de la scoala într-o zi pe la 1 şi mă grabeam ca fraiera – unde? nu stiu, ca microbuz oricum nu aveam la ora aia. Am facut slalom printre oameni 2 etaje, am sarit cate 3 trepte deodata si nu am patit nimic si cand am ajuns jos, in curtea scolii, mihai s-a gandit sa-mi fac ziua frumoasa şiii… mi-a pus piedica si am căzut! (ma gandeam sa folosesc vreo expresie inteligenta in loc de „am cazut”, vreun cliseu, ceva, daarr nu!) Am cazut cat mi’s de un metru si vreo saizeci si cinci pe pietrisul din curtea scolii si cam atat mai tin minte clar. Nu mai auzeam/vedeam nimic limpede in jur. Ştiu ca mi’a dat cineva mana sa ma ridic. Ana, cred. Corpul meu a resimtit cazatura din plin. Practic, am cazut toată, toată! Tot corpul meu (except partea de la gît în sus) era pe jos. Am redefinit acţiunea de cădea, cum îi ziceam şi lui mihai.

Am 2 zgarieturi in palma, una in cotul stang si genuchiul vanat (si ma doaree). Merci, mihai, esti un prieten adevarat! Altul ca tine nu imi mai trebuie! Dar pentru unii, faptul ca m’a vazut aproape jumatate din liceu (nu ştiu cîţi erau pe’afara atunci) conteaza mult mai mult ca faptul ca eu puteam sa’mi rup ceva. Chiar mi s’a sugerat sa vin cu o punga in cap ca sa nu ma mai recunoasca lumea. 😆 Rasu’ plansu’! :)) Nu ti’a spart capul ideea? Pe bune, eu nu vă înţeleg! De cine ar trebui să-mi fie ruşine (vreodată)? E ca la faza aia cînd mi s’a recomandat să nu pomenesc de faptul că am muncit vara trecută. Pentru că e o chestie ruşinoasă să munceşti, ştiu. Bine.

Să revin. În caz că-l mai împinge păcatul pe vreunul să se gîndească măcar să-mi pună piedică! Oamenilori, eu nu am nevoie de piedică pentru a cădea. E de ajuns să te faci că te ştergi de mine 😆 (exagerez, evident) sau să vii brusc spre mine. Am un echilbru foarte fragil (sărăcuţa de mine 😆 ). De-abia mă ţin pe picioare oricum.

Acum, ca să mă fac de rîs pînă la capăt, de ce să nu vă spun de aptitudinea mea de a intra în uşi? Nic şi Oni o cunosc cel mai bine, cred că s-au săturat de ea. (dar rîd de fiecare dată cînd intru intr-o uşă.) Faza e următoarea: cînd văd o uşă eu îmi spun aşa: „uite o uşă, vezi ce faci şi nu intra şi în ea!” şi fix cînd ajung lîngă uşă şi trebuie să iau o curbă bruscă ca să o evit, corpul meu nu mă mai ascultă şi intru în ea. Uneori găsesc vînătăi pe umărul drept (de obicei cu dreapta intru) şi pe şoldul şi nu ştiu de unde le am. Dar apoi îmi amintesc 😀

Voi ce mai faceţi? Sănătoşi, voinici? Cum vă place vremea? Mihai o să-mi zică iar că sunt ipocrită pentru că cer zăpadă şi cînd o primesc nu o mai vreau, daaarrr VREAU ZĂPADĂ!

Ok, v-am pupaaat! 🙂

ştiu că sunt restantă cu multe multe multe lepşe şi o să le fac pe toate, la un moment dat. dar asta mi-a placut cel mai mult. :mrgreen: e de la Flori. tema lepşei este cifra 4.

patru filme care mi-au plăcut : YesMan, Slumdog Millionaire, Mona Lisa Smile, The Truman Show.
patru cărţi care mi-au plăcut : Mihail Bulgakov – Maestrul si Margareta, Marin Sorescu
3 dinti din fata, Anna Gavalda – Impreuna, Guy de Maupassant – Bel-Ami
patru prieteni apropiaţi : mihai, oni, nico, irina. in dezordine.
pat
ru mâncăruri preferate : lol. mananc ce-mi dai. daca mi-e foame 😀
patru lucruri pe care le-am făcut azi : am căscat, am facut curat in biblioteca, am deschis calculatorul, am curatat niste cartofi :mrgreen:
patru locuri unde am dormit : acasa, la nico, la irina, la mamai-mea.
patru ţări pe care le-am vizitat : Nu.
Patru site-uri pe care le vizitez zilnic : feisbuc, asta pe care sunteti, twitter, isohunt.
Patru lucruri care se află momentan pe biroul meu : pix, boxa, agenda sau ceva de genu, bluştut.
Patru articole vestimentare pe care le-am purtat azi : şosete, pijamale, tricou, bluză. boring, ha?
Patru profesori preferaţi : ăvaiii. imi displac toţi la fel de mult. nu pot să fac diferenţe între ei. ^^
Patru colegi de bancă de până acum : irina, mihai, nicoleta, gina.
Patru numere preferate : nu.
Patru poeţi preferaţi : nu.
Patru persoane cu care am vorbit azi : mihai, sormea1, sormea2, casian.
Patru instrumente la care aş vrea să cânt : chitară, pian, pian, saxofon.
Patru regrete : regret căăă nu-mi vine-n cap ce regret în momentul ăsta. şi regret că m-am tuns acum 3 luni.
Patru persoane cărora le pasez leapşa : oni neaparat. in rest, cine-o pofteşte.

mă, eu aş scrie, să-mi moar’o venă de n-aş scrie, că mi-e mai drag blogul ăsta ca ochiul din frunte, da’ nu vreau pot! nu am starea aia necesară înjghebării unui articol demn de numele şi reputaţia mea şi a acestui mirobolant colţ de ciberspaţiu. *pauză de râs* şi ui’ cât e de cald afară şi câte maieuri mişto văd pe zi şi câţi bani am şi câţi aş mai vrea să am pe lângă ei şi câte şi mai câte obstacole mai sunt între mine şi pagina asta. plus că am o leneeeee’n cuuuuur, de n-a văzut Parisu’!

––––––––-

dar uitaţi, acum, acum spre exemplu chiar scriu ceva. e 20.16, la 20.30 tre să fiu la gina. în 14 minute trebuie să postez asta, să fac baie, să mănââânc şi să mai fac nushtuce ca să-mi bat propriul record la întârziat, ca să ajung apoi la ea pe la noo jumate şi să-mi arunce ea privirea aia de şarpe călcat pe coadă + „la ora asta ţi-am spus să vii?”. dar nu prea contează asta, pentru că în noaptea asta dorm la ea şi o să facem o orgie cu mâncare nesănătoasa, filme proaste, bârfe răsuflate şi suc natura de portocale (n-are acid, nicule, dar măcar e de portocale.) şi probabil o să adormim pe la 3, cu toate că eu i-am repetat toată ziua şi o să continui să-i repet până adormim, că mâine mă duc la muncă şi tre să mă trezesc la 6. (apropo, dacă tragi cafea pe nas are acelaşi efect ca şi când ai bea-o? nu de alta, dar nu-mi place gustul ei de nicio culoare şi nu vreau să casc mâine toată ziua… )

şi şi şi şi azi mi-am luat şlapi portocalii cu marţieni! şi îi iubesc deja cu toate că mi-au făcut vreo 4 bătături într-o ora jumate.

şi e 20.25. na poftim cultură!

şi, băi! cum am putut să uit, ffs?!!! a născut zăpadăăăăăă. da da da!!! 4 căţeiiii, dintre care unul e alb! şi sunt toţi dezgustător de mici si de drăgălaşi şi de fără ochi. şi mi-e milă rău de ei, mi se par prea mici şi fragili şi ştiu nu ştiu de ce m-a pufnit plânsul când i-am văzut. plus că mama nu mă lasă să-i păstrez pe toţi… 😦 că cică ” ce să facem noi cu 7 câini?” eh, pula, mai bine-i arunci sau îi dai vreunui nenorocit de copchil care să-i tortureze şi să-i lase să moară de foame, nu?!

mbine, gata. e 20.29 :>, am făctut 400 de cuvinte :O şi eu când m-am pus să scriu aveam intenţia să mă opresc la vreo 130.

bine, pa.

++++++++

ce este mai sus de „genial”? exista ceva mai sus de el?! pentru că dacă există, melodia asta haz it!

ante scriptum – mihai voia să vă transmit că e foooarte fericit că are cartoon network. :)) si eu sunt 😀

mno, titlul nu are absolut nicio legătură cu melodia, starea mea de spirit sau conţinutul articolului. ştiu, nu-i frumos. dar se practică. 😆

song of the week. because i deeply, madly, truly wanted to go. şi totuşi nu am făcut nimic în privinţa asta. 😦

prima săptămână + înca jumătate din prima lună din mirobolanta vacanţă pe care am aşteptat-o mai ceva ca pe moşu’ , s-a dus. nu pot să spun să mi-e dor de şcoală, pentru că nu mi-e. nu mi-e dor să mă trezesc la şase jumate, nu mi-e dor de plictiseala de moarte de la ora de română, de ditai lecţiile de la istorie sau de mirosu lu profu de mate. neah. dar mi-e dor de sute de alte lucruri care ţin de mersul la şcoală. dar nu dor dintr-ăla care să mă arunce în cazanul cu melancolie. un dor care mă face fericită, aşa.. :-”

mi-e dor de drumu’ până acasă cu mihai, de „bătăi”, de râsete, de ” nu mai merg cu tine pe stradă niciodată!„, de îngheţaţă şi de seminţele de-un leu. mi-e dor de cum mă apucau riad şi oni de obraji – nu credeam că o să-mi fie vreodată dor de asta. mi-e dor de cum mă „încolăcezam” pe oni şi de iubirea ei din fiecare pauză – care durea. mi-e dor de „făăî! fă, te-aş bate! ” =)) mi-e dor de cum se punea mihai cu mine in bancă în fiecare pauză si de privirea pe care mi-o arunca irina cand il gasea pe locul ei. mi-e dor de cum ” imparteam” mancarea cu nicoleta. ❤ mi-e dor de cum copiam in pauze tema la romana de la irina. mi-e dor de orele de franceză, de vaca de diri si de isterica de profa de engleza. mi-e dor de placinta cu branza, de gogosi, de loto pizza si de kubeti, pentru că nu mai au acelaşi gust acum. mi-e dor de cum mă pişca ţopi de burtă. mi-e dor de „ce faci, coi?” – „bine, coi.” – ul cu gina. [continuarea e just for friends] mi-e dor de barfitu cu irina. pentru că pe mess nu are acelaşi farmec ca live. mi-e dor de tricoul meu, oni! si de caietul meu, oni! si de tine! mi-e dor de bancurile cu bebelusi morti la care radeam doar eu. mi-e dor de emily, dar asta nu are legătură cu şcoala. mi-e dor de ultima bancă de la perete, pentru că e banca mea!

mi-e dor de toţi şi de toate şi au trecut abia 10 zile, vă daţi seama? tre să-mi revin şi să încep să mă „bucur” de vacanţă, ffs. 😆 şiiiii pe 18 mă duc la mare. 😀 cred. sper. :mrgreen:

bai baiiii! 🙂

Mda, azi mi s-a pus pata si am sters toate posturile din blogul asta care contineau cuvantul „sfarcuri”! Pentru ca m-au innebunit gugalitorii si pentru ca posturile alea doua, mai ales primu, incepusera sa ma sece. Si cand am intrat pe blog si am vazut ca aia 2 care erau online in momentul ala citeau posturile cu sfarcuri, m-am enervat si le-am sters. Fix in momentul ala! Le-am taiat macaroana 😆 Cred ca ramasesera ca loviti de trasnet, or smtn. 😆

Dar nu, nu despre asta voiam sa aberez astazi. Si titlul nu are legatura directa cu postarea. E doar o chestie care mi-a trecut prin cap zilele astea si la care am inceput sa ma gandesc serios. DON’T ASK! Si da, e si o pagina de pe facebook. 😛

Azi, aaa, azi a fost destul de ok pentru o joi cu, sa zicem, 33 de grade. Si eu tot nu realizez ca maine e ultima zi in a zecea. Tocmai cand ma obisnuisem sa zic si eu ca’s a „zecea D” si nu mai ziceam ca’s a „noua D”, acum trebuie sa invat sa spun ca’s a „unspea D”. Dar a „unspea suna destul de bine, zic. :mrgreen: (am observat ca sar de la o idee la alta ca o dereglata mintal? 😕 )

Deci azi, la prima ora am predat cartile si diriga m-a intrebat pentru a suta mia oara „Dorina, ce faci cu absentele alea?” – CE DRACU SA FAC, FEMEIE, IN ULTIMA ZI DE SCOALA? Nu, ma, nu. Pe mine nu ma deranjeaza punctul ala scazut la purtare si nici faptul ca din cauza ca sunt o idioata cascata nu iau eu premiu anu asta. Sau mentiune, sau ce dracu luam. Nu. Nu ma fac pe mine o carte si’o diploma. Si as fi o ipocrita daca as incepe sa ma lamentez in ultima zi de scoala ca „Ui’ ce medie mititica” si ca nu’i la valoarea mea – care este, se stieee! C’est la vie, mon ami!

Uhm, asa. Profu de muzica s-a dovedit a fi un largut dragut in ultima zi de scoala si ne-a dat la aproximativ toti media 10. Sa va traiasca_copiii pe care nu-i aveti! Si sa nu va mai moara la intrare. Chiar de fiecare data 😆 La romana ne-a dat profa cronicile de teatru, unora, inapoi – A MEA A FOST BUUUNA! =)) – sa le scriem sa sa nushcefacem cu ele la revista scolii 😆 Da, si am stat cu riad. Si am ras ca vacile. :))

Dupa romana ne-am gandit sa facem, asa, o aroganta de sfarsit de an, ca tot avem toate mediile incheiate si ne doare in basca de ce zic profii. Si am plecat la Bitu, 8 insi cu vreo 2 lei – mbine, pana la urma au mai aparut bani. Si ne-am ales cu 4 halbe de-li-cioa-se de bere pe care le-am dat pe gat cat ai zice „jbang! – ca deh, era caaald afara. Si ok, recunosc, m-am ametit.. Putin. Foarte putin. Mai putin ca dumi si gina. Dupa bere am intrat in Cin-Cin la o carte. Si era asaa de bine sa stau intinsa pe canapele alea si pe ginus.

Dupa-amiaza am dormit ca o vaca ce sunt. Am uitat ca trebuia sa ma duc sa le ajut pe nic si oni sa aranjeze clasa pentru serbare. Si ma uitam ca la avioane la telefonu care suna in prostie. Pana la urma am zis ca, hai, ma duc! Si am ajuns la scoala aia nenorocita – CARE ARE DOAR O SINGURA POARTA! – si pentru ca imi era super lene sa ocolesc o groaza pana la poarta, am sarit gardu, ca o capromaimuta ce sunt. Mbine, si apoi am sarit si geamu in clasa =)) – senzatii tari, jijilenesti. Eniueiz, a merit cu desavarsire sa ma duc. Cu toate ca nu am ramas la serbare. Si ca nu am gustat din prajiturile alea care ne faceau cu ochiul 😕

Maine nushtu daca ma duc. Sper sa-mi dea bani pentru olimpiada la religie daca ma duc. :mrgreen:

Am primit sarcină de la Mihai să scriu cât de mult îi iubesc eu pe ei (10 D-i) și să pun și niște poze, alea alea. Şor, am spus. Numa că eu nu îi iubesc pe toţi în acelaşi fel sau la fel de mult. Pe unii barem nu îi iubesc de loc, dacă stau bine să mă gândesc. Pe unii aş turna acid. Şi pe unii i-aş închide într-o cuşcă cu un T-Rex nemâncat de 200 de milioane de ani. Adică pe ăia chiar îi simpatizez, într-un fel. Pff, înţelegeţi voi. Pozele le pun că-s fanchipanchiculfoartetarifrate! + epresive + îi arată pe adevăraţii ei.

Eniueiz, mâine predăm cărţile! xD Parcă de-abia acum îmi dau seama că s-a dus şi anul ăsta. Şi că la anu o să fiu a unşpea. Şi apoi a doişpea! BAAAC! (da-ţi-mi voie să mă crizez un pic 😕 ) Şi cum spuneam, predăm cărţile. Am cârpit-o bine de tot p’aia de francă, am scos toaaate bileţelel din toaate cărţile – şi „e multe”, frate! – şii de-abia aştept să scap de ele! 😆

Azi am  s-au făcut o groază de poze. Mbine, sunt şi eu în fo câteva 8-| Din greşeală. Dintr-o foarte mare greşeală.  Pentru că Antoanca doamna directoare s-a gândit că ar fi drăguţ să-i facem o surpriză lui diri – un album foto – că tot e ultimul ei an şi suntem ultima ei clasă.

Mda, nushtu ce să mai zic. Zilele astea am tot vrut să postez, ca-mi tot veneau chestii in minte, da nu prea am stiut sa le transpun in cuvinte si astea. Mă roog. Pun pozele si le comentez.  :mrgreen:

In această minunată poză îi putem observa de la stânga spre dreapta pe Ciumi aka Duminitu aka Dumi, ranjind ca de obicei. Apoi o vedem pe Nico Cioco aka Piti Nushtucum aka Ţâţoasa mea aka Nicoleta Braun, intr-o pozitie extrem de neavantajoasa – NICI UN PIC DE DECOLTEU!!! – plangandu-se, ca de obicei. Mihai maltrateaza lumea, as always si pe Oni aka Oana Dana aka Luminita Amazoana aka Rita Sima suportandu-l pe Mihai. Ah, poor thing. Pe 75 la suta din ei ii iubesc!

In a doua si ultima poza observam aceleasi personaje.  Dumi cu o mimica gen MICHAEL JACKSON NAKED RIDING A PTERODACTIL!, Nicoleta expunandu-si al doilea lucru mai bun pe care-l are – da, dupa ţâţe – adică clănţăii. Mihai se uita cuminte la poză :)) – ejdi beut, man? :)) – şi Oni se uită si mai cuminte.

++++ this magnificent photo. Ne-am luat azi o sticla de fanta, si daca tot ne plictiseam pe drum – si dupa ce ne-am saturat sa bem din ea – fanta whores – si pentru ca mihai e photo whore,  ne-am gandit sa facem o poza miscoooo. Si ne-a iesit asta de mai jos. Nu e miscoo? Si am pus-o si pe deviant art. Si is si deviantar twhore acum.

mda, a iesit un cacat postu asta. is vaca, stiu, da nu am timp acum sa scriu ceva misto. pentru feisbucisti aveti ultima poza in original aici

Later Edit: In sfarsit o tema draguta!

Anul trecut pe 2 iunie s-a întâmplat ceva important, ştiu sigur. Doar că nu îmi amintesc ce şi pace! Şi totuşi, s-a întâmplat ceva important pe 2 iunie 2009.

Zilele astea au fost un vâjthaţ total, habar nu am de ce, refuz să cred că e din cauză că se termină anul. După greva de luni, când am scăpat la doişpe şi ne-am făcut de cap până la 2 – da, măă, mi-am scăpat îngheţată de tricou – care-i faza? nu şi-a mai scăpat nimeni niciodată îngheţaţă pe tricou? – ok, mi-am scăpat îngheţată pe tricou de 2 ori în 5 secunde. ŞI CE? – nu aţi mai văzut pe nimeni făcând asta? Ok, eu trec peste, sper să faceţi şi voi la fel, odată… Aşa, după greva de luni a venit marţi.

Marţi, când am stat 5 ore din 6 la sala de festivităţi ca să repetăm repete ăştia pentru activitatea de mâineeee de la 1 la 2 la sala de festivităăţi. E despre violenţă şi cre’că o să iasă destul de mişco. Espeşăli scenele cu bătaia 😆

Azi a fost altfel. La engleză a fost ăăăă, nuştu, profa e aiurea, are o problemă cu gălăgia, nu suportă nici să respirăm un pic mai tare. freak. Apoi, următoarelee 2 oreee am fost la teatruuu ;x ăăă. Ăştia de la 11 d au interpretat „D’ale carnavalului” şi le-a ieşit destul de miştoo, cu tot cu bâlbâială, replici uitate/încurcate. Deci faza cu „ŞTII S-O SCOŢI?! SCOATE-O!!!” rămâne preferata mea forevărenevăr! Partea proastă e că avem de scris o cronică de teatru după piesa asta. fail.

Dar să trecem şi la lucruri mai vesele, nu-i aşa? *cu vocea andreei marin* Mai sunt 7 zile de şcoală, hai 6 cu indulgenţă. În vacanţă vreau săăă fac multe chestii. Mai ales să dorm. Şi nu are rost să spun c-o să-mi fie dor de cineva, pen’că nu o să-mi fie. Mbine, o să-mi fie de unii. O să fiu aşa de sănătoasă (atât psihic cât şi psihic), fericită, odihnită&multe altele. Şi nu, nu am nevoie să mă vizitaţi&shits, pentru că, hai să recunoaştem, nici voi nu o să vă prăpădiţi de doru meu :)) 😆

gata. pace.

blow by blow, i didn’t see it coming
blow by blow, sucker punch
rushes in, here to stay
rushes in, you are here to stay
what rushes into my heart and my skull
i can’t control, think about it
feel it in my bones
what rushes into my heart and my skull
i can’t control

i feel you in my bones
you’re knocking at my windows
you’re slow to lettin me go
and i know this feeling oh, so
this feeling in my bones

left hook, I didn’t see it comin
left hook, you’ve got dead aim
rushes out, run away
rushes out, you always run away
what rushes into my heart and my skull
i can’t control, think about it
feel it in my bones
what rushes into my heart and my skull
i can’t control

i feel it in my bones
and then my skull feels pressure
i feel it in my bones
i feel it in my skull

i take a breath, take a breath
with me blow by blow anekatips.com
take a break, take a break from you
you are here to stay
i take my heart out of my chest
i just don’t need it anymore
take my hand up again
i just don’t need it anymore

Simbol
Fecioara. In visele tale si in mintea lor. Virgina nepatata pe dinafara si pervers premiat pe dinauntru. Nu e absolut nici un secret, nu??? nu.

Calitate

Mutabil. Starile Fecioarei alterneaza intre pisalog, critic uracios si cautator de nod in papura. Strasnic…strasnic indeed, my friend.

Activitatea Preferata

Sa isi faca griji. de fapt, e fix inversul.

Slujba Ideala

Aranjator de dulapuri. fâs.

Prima Intalnire Ideala
Cina platita nemteste, urmata de o oprire la supermarket pentru inspectarea rafturilor de produse de curatenie. Celalalt il ajuta sa testeze ultimul racnet in materie de dezinfectanti pe podeaua din bucatarie. Urmeaza o strangere de mana si celalalt se duce acasa la el. caterinca maxima. daca as putea sa ma simt, acum m-as simti jignita 😆

Fraza Cheie
„Nu o sa mearga in felul asta!” more like… ce căcat!

Fraza De Agatat
„Scuza-ma, dar ai niste firmituri pe haina.” caterinca maximă, ăghen.

Parte A Corpului
Sistemul nervos. Poti sa depistezi o Fecioara dupa unghiile roase pana la sange. nu pooot decat daca-s foarte lungi. ma dor dintii o saptamana dupa operatiune.

Zona Erogena
Stomacul. Mangaie-l, gadila-l, pupa-l pe burtica si poate ai o sansa sa mergeti mai departe. hihi. indeed :mrgreen:

Ciudatenie Sexuala
Te instruieste in timpul actului. Iti da note dupa aceea. mnuu creed :))

Caracteristici
– Un constipat, subiectiv, o acritura egocentrica si pisaloaga care mai este si critica si zgarcita; – vai de capu meu. mi-am greşit zodia.
– Un mercurian critic si iritabil; – şor.
– Obsedat de maruntisuri. Se simte obligat sa ii vindece pe cei bolnavi, sa ii salveze pe pacatosi si sa corecteze erorile de gramatica ale tuturor. Are talent sa dea sfaturi pe care nu i le cere nimeni cu aceeasi autoritate si viziune ca ale unei invatatoare; – si ce e rau in asta, ia spuneti!?
– Nu are pic de spontaneitate. E atat de ocupat sa corectez pe toata lumea, incat nu poate sa isi vada propriile defecte; – ba nuuu, maa!
– E semnul care este cel mai putin probabil sa isi recunoasca o greseala; – 😆
– Are sindromul „nimic nu e suficient de bun vreodata”. Este incapabil sa se relaxeze si sa se bucure de viata; – incapabil, zici? probabil.
– Daca te certi, mai bine anuleaza orice alte planuri aveai, si comanda ceva de mancare ca oricum nu o sa se termine prea repede si nu o sa recunoasca partea lor de vina. Daca prin miracol le demonstrezi ca au gresit, o sa zica „Vai, dar nu mi-am dat seama… hmm… asta schimba totul… daca doar mi-ai fi zis de la inceput… bla bla bla…” pana dimineata. – ar fi foarte interesant daca ar fi asa. da probabil ar fi mai mult pe principiul : parerea mea, parerea ta. 😆 (cine stie, cunoste)

Ea

Blanda, grijulie si cu picioarele pe pamant. E calma pe dinafara dar e foarte delicata. Cauta un partener care e inteligent, atent si cald (unu mai rece e bun pe vremea asta). Crede in dragostea adevarata si e in stare sa o astepte o viata intreaga… dar:
– Daca treci de lista ei de calitati, care e extrem de lunga(  😆 ), o sa fii oricum cicalit si indrumat in fiecare zi. Vrea sa te perfectioneze, chiar daca asta e imposibil;
– E critica. O sa analizeze si o sa critice orice la tine, de la masina pe care ai ales-o pana la felul in care ungi untul pe paine; – chestie care, hai sa recunoastem, spune foarte multe despre caracterul unei persoane.
– E tipicara ( prefer: cu un echilibru cosmic fragil, multumesc). Daca ii zici ca o sa fii acasa la 8, cel mai bine e sa fii exact la ora 8, daca nu cumva cu cinci minute mai devreme. Intarzierile sunt de neiertat; – inafara de cazurile in care intarzii eu.
– Week-endul ei ideal consta in a ordona familiei sa faca ordine in casa si cum sa o faca apoi sa se epuizeze corectand tot ce au facut. ( =)) )Desi se considera o persoana extrem de ordonata, casa ei o sa fie de obicei un dezastru( aha ), pentru ca e prea ocupata sa scrie liste ( aha ) cu lucruri de facut;
– E pisaloaga si inflexibila cand se enerveaza. Cel mai bun lucru e sa incepi sa iti ceri scuze, chiar daca nu stii ce ai facut, chiar daca nu ai facut nimic. In caz contrar, sa mergi pe carbuni incinsi o sa ti se para foarte usor comparabil cu predica pe care o sa ti-o tina; – zau?!
– Ca sa ii castigi inima, e nevoie de strategie. Planuieste-ti fazele atacului si asediaz-o. Curatenia e sfanta asa ca poti sa o impresionezi cu o tinuta impecabila. E foarte pasionala, daca reusesti sa ajungi pana la inima ei; – :)) cum de eu nu stiam asta? :))

Cand Sa O Faci

Nu o face. Ticalosul din Fecioara are aceeasi influenta asupra sexului ca aviara asupra fripturii de pui. – vaiii, ce urat, domnu dan!

Cum Te Descurci Cu Ei?

– Fecioarele au nevoie de rutina. – câteodată e preferabilă.
– Ii tii calmi daca le faci cate un masaj si le dai mancare nutritiva. – gen, cartofi prajiti.
– Vorbeste despre frustrarile reciproce ca sa eviti criticismul sarcastic. – pahleez, dont.
– Planificarea este modalitatea de a obtine ce vrei. – hell, no.
– Iau foc daca le rearanjezi sertarele. – dăăă.

Cum Se Inteleg Cu Altii?
Pariaza pe: Rac, Taur, Capricorn. – da de unde?
Doar prieteni: Fecioara, Balanta. – nici aici.
Impusca-te acum: Berbec, Gemeni, Sagetator, Varsator, Leu. – ba nuuu :))
Oaia neagra: Scorpion, Pesti. – scorpion, da. pesti… ce zici Irinci? 😆

Ca si concluzie.. nu! Stiu ca horoscopul asta e o mare caterinca, dar totusi.. is foarte fecioara si mi se potriveste cam 15-16%, hai 20 in zilele ploioase si vreo 50 cand sunt la ciclu 😐

leapşa de la măli. trebuie să răspund la întrebările de mai jos cu numele melodiilor trupei mele preferate. recte „tegan&sara”, ofsurecourse.

1.Are you a male or female?
alligator.

2.Describe Yourself
i know, i know, i know.

3.How do you feel?
where does the good go.

4.Describe where you currently live
here i am.

5.If you could go anywhere, where would you go?
nineteen.

6.Your favorite form of transportation:
hell. 😆

7.Your best friend?
speak slow.

8.You and your best friend are:
clever meals :))

9.What’s the weather like?
i can’t take it.

10.Favorite time of day:
dark come soon.

11.If your life was a TV show what would it be called?
burn your life down.

12.What is life to you?
back in your head.

13.Your relationship:
the cure.

14.Your fear
knife going in

15.What is the best advice you have to give?
don’t rush.

16.Thought for the day:
call it off.

17.My motto:
burn your life down.

si leapsa merge mai departe la emily, mihaela, flori, maza, petra, cassy [daca o vor,  normal] si la cine mai doreste.

bine, pa.