You are currently browsing the monthly archive for Octombrie 2010.

uite.

si ce se astepta sa gaseasca?:))

imi sterg blogul si o „iau de la capat”. o sa va dati seama daca va mai citesc sau nu, daca mai traiesc sau nu. like it would matter.

 

GOOD BYE, CRUEL WORLD!

nu prea mai am chef de blog. si nu am chef mai ales sa scriu iar porcarii „insignifiante” :lol:. am racit si am o voce de capraspreoaie. mi’e dor de em. la multi ani, oni! te iubesc. si hanoracul tau imi vine perfect si e verde. il iubesc si pe el. azi aproape am invatat sa fac bratari.

papa.

Nu ştiu ce mi-a trebuit să mă grăbesc. Am ajuns să cred că o parte din vină îmi aparţine. Dar mnoh, nu e aşa. Mă rog, sa incep cu inceputul. Ieseam de la scoala într-o zi pe la 1 şi mă grabeam ca fraiera – unde? nu stiu, ca microbuz oricum nu aveam la ora aia. Am facut slalom printre oameni 2 etaje, am sarit cate 3 trepte deodata si nu am patit nimic si cand am ajuns jos, in curtea scolii, mihai s-a gandit sa-mi fac ziua frumoasa şiii… mi-a pus piedica si am căzut! (ma gandeam sa folosesc vreo expresie inteligenta in loc de „am cazut”, vreun cliseu, ceva, daarr nu!) Am cazut cat mi’s de un metru si vreo saizeci si cinci pe pietrisul din curtea scolii si cam atat mai tin minte clar. Nu mai auzeam/vedeam nimic limpede in jur. Ştiu ca mi’a dat cineva mana sa ma ridic. Ana, cred. Corpul meu a resimtit cazatura din plin. Practic, am cazut toată, toată! Tot corpul meu (except partea de la gît în sus) era pe jos. Am redefinit acţiunea de cădea, cum îi ziceam şi lui mihai.

Am 2 zgarieturi in palma, una in cotul stang si genuchiul vanat (si ma doaree). Merci, mihai, esti un prieten adevarat! Altul ca tine nu imi mai trebuie! Dar pentru unii, faptul ca m’a vazut aproape jumatate din liceu (nu ştiu cîţi erau pe’afara atunci) conteaza mult mai mult ca faptul ca eu puteam sa’mi rup ceva. Chiar mi s’a sugerat sa vin cu o punga in cap ca sa nu ma mai recunoasca lumea. 😆 Rasu’ plansu’! :)) Nu ti’a spart capul ideea? Pe bune, eu nu vă înţeleg! De cine ar trebui să-mi fie ruşine (vreodată)? E ca la faza aia cînd mi s’a recomandat să nu pomenesc de faptul că am muncit vara trecută. Pentru că e o chestie ruşinoasă să munceşti, ştiu. Bine.

Să revin. În caz că-l mai împinge păcatul pe vreunul să se gîndească măcar să-mi pună piedică! Oamenilori, eu nu am nevoie de piedică pentru a cădea. E de ajuns să te faci că te ştergi de mine 😆 (exagerez, evident) sau să vii brusc spre mine. Am un echilbru foarte fragil (sărăcuţa de mine 😆 ). De-abia mă ţin pe picioare oricum.

Acum, ca să mă fac de rîs pînă la capăt, de ce să nu vă spun de aptitudinea mea de a intra în uşi? Nic şi Oni o cunosc cel mai bine, cred că s-au săturat de ea. (dar rîd de fiecare dată cînd intru intr-o uşă.) Faza e următoarea: cînd văd o uşă eu îmi spun aşa: „uite o uşă, vezi ce faci şi nu intra şi în ea!” şi fix cînd ajung lîngă uşă şi trebuie să iau o curbă bruscă ca să o evit, corpul meu nu mă mai ascultă şi intru în ea. Uneori găsesc vînătăi pe umărul drept (de obicei cu dreapta intru) şi pe şoldul şi nu ştiu de unde le am. Dar apoi îmi amintesc 😀

Voi ce mai faceţi? Sănătoşi, voinici? Cum vă place vremea? Mihai o să-mi zică iar că sunt ipocrită pentru că cer zăpadă şi cînd o primesc nu o mai vreau, daaarrr VREAU ZĂPADĂ!

Ok, v-am pupaaat! 🙂

cred că studiile de caz sunt singura parte bună la programa de lb. romînă şi literatură universală. pe lîngă faptul că 3×7 studii = 21 + 4 = 25 de ore de stat degeaba pe an (exceptînd ălea 3+1=4 ore în care prezintă echipa mea), mai avem şi ocazia să ne întîlnim, aşa, mai mulţi la un loc. şi cînd ne întîlnim noi, numai de studiat nu avem chef.

am avut ghinionul (sau norocul, depinde de pe ce mal priveşti) ca studiul de caz al echipei mele la universală să pice primul, recte peste vreo 2 săptămîni, aşa că sîmbătă ne-am întîlnit toţi 6 să vedem ce o să facem. la nicoleta acasă, bineînțeles. darrr, să vă spun de vineri seara, cînd m-a sunat nicoleta să mă întrebe la ce oră vin! eu mai văzusem, în filme, oameni atît de ocupaţi încît vorbesc la 2 telefoane în acelaşi timp, dar nu credeam că o să am ocazia să experimentez asta vreodată.

mdeci, mă sună nicoleta să mă întrebe la ce oră vin.
eu: păi, nu știu, alde corina la cât vin?
ea: pe la 9 ziceau, parcă…
eu: cum la 9, fatăă?! noh, nu are cum. ia sun-o şi zi-i.
ea: nu am nr ei. sun-o tu.
eu: cum s-o sun dacă nu am cu ce?
ea: ia telefonu lu sor-ta, na!
eu: aah, da, stai așa. te las puțin pe masă, nicoleta. (după ce mă întorc)
ea: auzi, da’ parcă îi zicea ceva lu angelica de un nr. nou.
eu: aarrghh. stai că o sun pe irina să i-l cer.

o sun pe irina, fac rost de nr. nou al corinei, dar ea nu răspunde la el, ci la cel vechi, si la ala din greșeală. şi apoi începe partea de boss, cu 2 persoane la 2 telefoane în același timp. pe lângă faptul că mă simțeam ca o secretară, mai existau şi faze, gen: „eu: auzi, fată.” „corina și nic în același timp: da, fată!”, așa că nu prea ne-am lămurit şi faza s-a repetat şi sâmbătă dimineață, cu ana g. în locul corinei.

skip skip skip. la nicoleta mă așteptau marius și corina, ca 2 furnale ce erau, iar împreună cu ei şi cu nicoleta le-am așteptat pe ana g. și pe angelica, pentru că nu voiam să începem fără ele. să nu piardă ceva, nu de alta. după ce au ajuns şi ele şi ne-am dat seama că habar nu avem ce trebuie să facem și am început să întrebăm din 5 în 5 minute: ” pentru ce-am venit aici?”

după vreo jumătate de oră, marius şi-a dat seama că îi era foarte foame (deh, nu mâncase nimic toată ziua. şi era abia 10.30 😆 ), eu nu mâncasem aproape nimic pentru că mă chemase nicoleta, iar corina a trecut în 5 minte de la „mi-e un pic foame” la „nu mai pot de foame”. nico a fost fată bună şi ne-a dat ciorbicăăă! care fost fooarte bună, fată, donciu uori! angelica şi ana g. nu au avut ce face şi au mâncat şi ele, marius şi-a împărțit (sau donat?) pieptul de pui cu mine şi corina, şi după ce ne-am potolit toți foamea, ne-am întors la treabă, cu mai multă inspirație.

mă rog, în relativ-puţin timp totul a început să prindă contur, am făcut un plan, am împărțit sarcini, am search-uit pe net&stuff. marius a plecat apoi, şi a luat-o şi pe corina, pentru că veniseră amândoi, pe mașina lui pe 2 roţi. pe la 2 fără ceva au plecat şi angelica şi ana g. şi am rămas cu nic. după ce am făcut varză un proiect în powerpoint, ne-am relaxat cu vreo 2 ore de Facebook, barn buddy mai ales şi hlizeală la poze funny. apoi ne-am întors la proiectul în pp, care a ieșit destul de bine, zicem noi. ah, şi nicoleta, cel puțin în a 2a parte a zilei, s-a purtat ca şi cum mâncase baterii duracell. eu, una, am moțăit toată ziua şi am ajuns acasă moartă de oboseală, la fel ca într-a 10a când lucram la mihai pentru studiul de caz cu Bacovia.

per total totul a ieșit destul de bine. mai avem de pus la punct câteva chestii şi o s-o facem sâmbăta viitoare, la angelica. si o sa ne iasa misto, pentru ca noi o sa prezentam, nu o sa citim tot timpul de pe foi ca alti oameni naspa! 😆

PS – cu ocazia studiului ăsta am citit şi „Epopeea lui Ghilgameş”, care în genere e o mare varză! oare avea dreptate dirigu şi noi chiar suntem mai destepti ca pitagora&co?