de unde știți voi, mă, că perfecțiunea nu e bună? cunoașteți voi pe cineva care este şi perfect şi care nu e bun? ați pus voi mâna vreodată pe ceva perfect şi nu v-a plăcut senzația pe care v-a dat-o? v-ați întâlnit voi vreodată cu perfecțiunea ca să puteți s-o judecați? nu. numai din aceleași clișee nemernice vă luați opiniile și judecățile.

sau… de unde stiti voi ca nu suntem perfecti, daca tot ati inteles si voi ca nu stiti ce e aia perfectiune pentru ca nu ati intalnit-o niciodata? de unde stiti voi ca felul in care aratati, va purtati, ganditi nu este cel perfect? acum o sa-mi spuneti ca intotdeauna este loc de mai bine si alte proverbe dintr-astea ieftine care-mi provoaca scârba. şi mi se mai pare dubioasa faza asta, pe care o vad mai peste tot, cu „nu sunt perfect/a dar nici nu as vrea sa fiu.” pai bine, ma, daca ai scrie „sunt perfect/a si voi toti puteţi să muriţi în beznă” ar fi vreo diferenţă? mnu cred.

mă rog, încep să mă contrazic, like always, aşa că mai bine mă las. ce voiam eu sa zic, mai mult sau mai putin, este ca termenii „perfectiune” si „imperfectiune” sunt supraestimaţi, ultrafolosiţi, megadescoşi, de căcat.

PS – mâine mă tuuund! ❤ şi mă fac roşşşşieee! :mrgreen:

Anunțuri