uite.

Anunțuri

si ce se astepta sa gaseasca?:))

imi sterg blogul si o „iau de la capat”. o sa va dati seama daca va mai citesc sau nu, daca mai traiesc sau nu. like it would matter.

 

GOOD BYE, CRUEL WORLD!

nu prea mai am chef de blog. si nu am chef mai ales sa scriu iar porcarii „insignifiante” :lol:. am racit si am o voce de capraspreoaie. mi’e dor de em. la multi ani, oni! te iubesc. si hanoracul tau imi vine perfect si e verde. il iubesc si pe el. azi aproape am invatat sa fac bratari.

papa.

Nu ştiu ce mi-a trebuit să mă grăbesc. Am ajuns să cred că o parte din vină îmi aparţine. Dar mnoh, nu e aşa. Mă rog, sa incep cu inceputul. Ieseam de la scoala într-o zi pe la 1 şi mă grabeam ca fraiera – unde? nu stiu, ca microbuz oricum nu aveam la ora aia. Am facut slalom printre oameni 2 etaje, am sarit cate 3 trepte deodata si nu am patit nimic si cand am ajuns jos, in curtea scolii, mihai s-a gandit sa-mi fac ziua frumoasa şiii… mi-a pus piedica si am căzut! (ma gandeam sa folosesc vreo expresie inteligenta in loc de „am cazut”, vreun cliseu, ceva, daarr nu!) Am cazut cat mi’s de un metru si vreo saizeci si cinci pe pietrisul din curtea scolii si cam atat mai tin minte clar. Nu mai auzeam/vedeam nimic limpede in jur. Ştiu ca mi’a dat cineva mana sa ma ridic. Ana, cred. Corpul meu a resimtit cazatura din plin. Practic, am cazut toată, toată! Tot corpul meu (except partea de la gît în sus) era pe jos. Am redefinit acţiunea de cădea, cum îi ziceam şi lui mihai.

Am 2 zgarieturi in palma, una in cotul stang si genuchiul vanat (si ma doaree). Merci, mihai, esti un prieten adevarat! Altul ca tine nu imi mai trebuie! Dar pentru unii, faptul ca m’a vazut aproape jumatate din liceu (nu ştiu cîţi erau pe’afara atunci) conteaza mult mai mult ca faptul ca eu puteam sa’mi rup ceva. Chiar mi s’a sugerat sa vin cu o punga in cap ca sa nu ma mai recunoasca lumea. 😆 Rasu’ plansu’! :)) Nu ti’a spart capul ideea? Pe bune, eu nu vă înţeleg! De cine ar trebui să-mi fie ruşine (vreodată)? E ca la faza aia cînd mi s’a recomandat să nu pomenesc de faptul că am muncit vara trecută. Pentru că e o chestie ruşinoasă să munceşti, ştiu. Bine.

Să revin. În caz că-l mai împinge păcatul pe vreunul să se gîndească măcar să-mi pună piedică! Oamenilori, eu nu am nevoie de piedică pentru a cădea. E de ajuns să te faci că te ştergi de mine 😆 (exagerez, evident) sau să vii brusc spre mine. Am un echilbru foarte fragil (sărăcuţa de mine 😆 ). De-abia mă ţin pe picioare oricum.

Acum, ca să mă fac de rîs pînă la capăt, de ce să nu vă spun de aptitudinea mea de a intra în uşi? Nic şi Oni o cunosc cel mai bine, cred că s-au săturat de ea. (dar rîd de fiecare dată cînd intru intr-o uşă.) Faza e următoarea: cînd văd o uşă eu îmi spun aşa: „uite o uşă, vezi ce faci şi nu intra şi în ea!” şi fix cînd ajung lîngă uşă şi trebuie să iau o curbă bruscă ca să o evit, corpul meu nu mă mai ascultă şi intru în ea. Uneori găsesc vînătăi pe umărul drept (de obicei cu dreapta intru) şi pe şoldul şi nu ştiu de unde le am. Dar apoi îmi amintesc 😀

Voi ce mai faceţi? Sănătoşi, voinici? Cum vă place vremea? Mihai o să-mi zică iar că sunt ipocrită pentru că cer zăpadă şi cînd o primesc nu o mai vreau, daaarrr VREAU ZĂPADĂ!

Ok, v-am pupaaat! 🙂

cred că studiile de caz sunt singura parte bună la programa de lb. romînă şi literatură universală. pe lîngă faptul că 3×7 studii = 21 + 4 = 25 de ore de stat degeaba pe an (exceptînd ălea 3+1=4 ore în care prezintă echipa mea), mai avem şi ocazia să ne întîlnim, aşa, mai mulţi la un loc. şi cînd ne întîlnim noi, numai de studiat nu avem chef.

am avut ghinionul (sau norocul, depinde de pe ce mal priveşti) ca studiul de caz al echipei mele la universală să pice primul, recte peste vreo 2 săptămîni, aşa că sîmbătă ne-am întîlnit toţi 6 să vedem ce o să facem. la nicoleta acasă, bineînțeles. darrr, să vă spun de vineri seara, cînd m-a sunat nicoleta să mă întrebe la ce oră vin! eu mai văzusem, în filme, oameni atît de ocupaţi încît vorbesc la 2 telefoane în acelaşi timp, dar nu credeam că o să am ocazia să experimentez asta vreodată.

mdeci, mă sună nicoleta să mă întrebe la ce oră vin.
eu: păi, nu știu, alde corina la cât vin?
ea: pe la 9 ziceau, parcă…
eu: cum la 9, fatăă?! noh, nu are cum. ia sun-o şi zi-i.
ea: nu am nr ei. sun-o tu.
eu: cum s-o sun dacă nu am cu ce?
ea: ia telefonu lu sor-ta, na!
eu: aah, da, stai așa. te las puțin pe masă, nicoleta. (după ce mă întorc)
ea: auzi, da’ parcă îi zicea ceva lu angelica de un nr. nou.
eu: aarrghh. stai că o sun pe irina să i-l cer.

o sun pe irina, fac rost de nr. nou al corinei, dar ea nu răspunde la el, ci la cel vechi, si la ala din greșeală. şi apoi începe partea de boss, cu 2 persoane la 2 telefoane în același timp. pe lângă faptul că mă simțeam ca o secretară, mai existau şi faze, gen: „eu: auzi, fată.” „corina și nic în același timp: da, fată!”, așa că nu prea ne-am lămurit şi faza s-a repetat şi sâmbătă dimineață, cu ana g. în locul corinei.

skip skip skip. la nicoleta mă așteptau marius și corina, ca 2 furnale ce erau, iar împreună cu ei şi cu nicoleta le-am așteptat pe ana g. și pe angelica, pentru că nu voiam să începem fără ele. să nu piardă ceva, nu de alta. după ce au ajuns şi ele şi ne-am dat seama că habar nu avem ce trebuie să facem și am început să întrebăm din 5 în 5 minute: ” pentru ce-am venit aici?”

după vreo jumătate de oră, marius şi-a dat seama că îi era foarte foame (deh, nu mâncase nimic toată ziua. şi era abia 10.30 😆 ), eu nu mâncasem aproape nimic pentru că mă chemase nicoleta, iar corina a trecut în 5 minte de la „mi-e un pic foame” la „nu mai pot de foame”. nico a fost fată bună şi ne-a dat ciorbicăăă! care fost fooarte bună, fată, donciu uori! angelica şi ana g. nu au avut ce face şi au mâncat şi ele, marius şi-a împărțit (sau donat?) pieptul de pui cu mine şi corina, şi după ce ne-am potolit toți foamea, ne-am întors la treabă, cu mai multă inspirație.

mă rog, în relativ-puţin timp totul a început să prindă contur, am făcut un plan, am împărțit sarcini, am search-uit pe net&stuff. marius a plecat apoi, şi a luat-o şi pe corina, pentru că veniseră amândoi, pe mașina lui pe 2 roţi. pe la 2 fără ceva au plecat şi angelica şi ana g. şi am rămas cu nic. după ce am făcut varză un proiect în powerpoint, ne-am relaxat cu vreo 2 ore de Facebook, barn buddy mai ales şi hlizeală la poze funny. apoi ne-am întors la proiectul în pp, care a ieșit destul de bine, zicem noi. ah, şi nicoleta, cel puțin în a 2a parte a zilei, s-a purtat ca şi cum mâncase baterii duracell. eu, una, am moțăit toată ziua şi am ajuns acasă moartă de oboseală, la fel ca într-a 10a când lucram la mihai pentru studiul de caz cu Bacovia.

per total totul a ieșit destul de bine. mai avem de pus la punct câteva chestii şi o s-o facem sâmbăta viitoare, la angelica. si o sa ne iasa misto, pentru ca noi o sa prezentam, nu o sa citim tot timpul de pe foi ca alti oameni naspa! 😆

PS – cu ocazia studiului ăsta am citit şi „Epopeea lui Ghilgameş”, care în genere e o mare varză! oare avea dreptate dirigu şi noi chiar suntem mai destepti ca pitagora&co?

blogul meu o să se cheme de acum şi pînă mă enervez şi-l schimb înapoi în „şaptişpe”, futilităţi! pentru că asta este: o aglomeraţie de futilităţi 😀

inception a lansat întrebarea: de ce ne „trezim” aruncati direct in mijlocul visului si nu ne amintim niciodata inceputul lui? paii… poate ca mijlocul e de fapt inceputul, dăăă! bleh, nu mă băgaţi în seamă. am visat acum vreo 3 zile pe cineva pe care nu mai vazusem de ceva timp şi de care-mi era doorrr. şi m-am simţit super bine visand asta, dar cand m-am trezit si mi-am dat seama ca nu a fost decat un vis, nu m-am mai simtit asa de bine! 😐 ah, şi ieri seară am avut cel mai SF vis din evăr! cred că tipul care a creat star wars ar fi gelos pe mine :)) şi dacă visul ăla a răsărit din imaginaţia mea, înseamnă că am subestimat-o rău de tot!

mă rooog. eu am o dilemă şi în acelaşi timp o întrebare pentru voi: preferaţi uşurarea pe care o simţiţi cînd vă treziţi dintr-un vis urît şi vă daţi seama că a fost doar un vis, sau fericirea din timpul unui vis frumos şi dezamăgirea pe care o simţiti cînd vă treziţi?

e un film bun pentru simplul fapt că nu te plictiseşte. nu are un mesaj pretenţios şi nu vrea să te pună pe gînduri, dar are o poveste faină şi muuulte urmariri de (sau cu?) maşini.

spre ruşinea mea e primul film pe care l-am văzut, atît cu angie cît şi cu nicolas cage, şi pot spune că am rămas plăcut impresionată. încă nu mi-am dat seama dacă vreunul din ei se ridică la înăltimea reputatiilor (pentru asta o să mai văd „girl, interrupted” cu angie şi „knowing” cu cage), dar la înălţimea rolurilor se ridică. :3

pe scurt, povestea este cam asa: randall „memphis” raines (god, i love his name!) a fost cel mai mare hot de masini din lume, dar din anumite motive s-a retras. frate-su, kip, incercand sa ii ia locul, a intrat intr-o afacerie dubioasa cu un tip – raymond „the carpenter” calitri (christopher eccleston – de care mi-a placut mai mult in rolul doctorului). anyways, kip fute afacerea asta si aici intervine memphis. calitri il pune sa fure 50 de masini in 72 de ore sau kip moare. ah, si ii mai da si 200 de miare pentru asta. (va reusi oare eroul nostru sa indeplineasca sarcina capcaunului? aflati dupa pauza! 😆 )

avem poveste de dragoste (doar pentru asta e sway – pe care angie o intruchipeaza onorabil), avem comedie (doar pentru asta au inclus si ciori in distributie 😆 ), avem actiune siii dupa cum spuneam, avem urmariri de masini (which i absoFUCKINlutly love). mai avem si cateva faze cam cliseice, dar le putem trece cu vederea fara nici un efort. theme songul e foarte catchy. l-am fredonat tot timpul fimului. faza cu botezatul masinilor mi-a placut. scenariul e bunicel (si are si cateva replici GENIALE!). personajele mi-au placut maxim (e fascinant sa vezi niste oameni atat de pasionati de masini). actorii sunt buni si totul se termina cu o imbratisare (mbine, aproape). ce poti sa ceri mai mult de la un film? 😆

întotdeauna mi se întâmplă la fel. ador/venerez/iubesc o melodie, un film, o carte, un serial pentru o perioadă, apoi mă satur de ea/el şi nu mai suport nici să aud vorbindu-se despre ea/el. de melodii mă satur în general după ce le învăţ versurile (şi aş putea să dau enşpe mii de exemple aici), de cărţi şi de filme după

mă tem să nu mi se întâmple la fel şi cu OCS, cu toate că mă îndoiesc. primul contact (indirect, ce-i drept) cu ei l-am luat printr-a şaptea sau a opta când nuşce campanie/ziar/carte/album? avea sloganul „ dansăm legaţi la ochi cu spatele la zid” şi eu îl repetam într-una pentru că îmi plăcea la nebunie.. apoi, anul asta, acum vreo 2-3 săptămâni când căutam mauser pe youtube şi am dat de „să nu aştepţi nimic”. şi am mai ascultat câteva melodii de la ei şi mi s-au părut drăguţele, aşa că am decis să le dau o şansă şi le-am descărcat discografia completă.

îs buni, mă. eu nu prea mă împac eu cu rockul alternativ românesc [de fapt nu prea mă împac cu rockul alternativ în general] [Indie FTW!] dar ei îmi plac mult de tot. la partea instrumentală mi se par geniali – ceva mai bun nu am auzit – dar nah! eu nici nu sunt prea pretenţioasă pentru că pun mai mult accent pe versuri. cu versurile e mai complicat. la unele melodii mi s-au părut absolut geniale (sau cel puţin că s-au chinuit când le-au scris. adică nu au pus primul cuvânt care le-a venit in minte), iar la altele rămâneam proastă de cât de d’ampulea erau puse unele cuvinte, probabil doar ca să iasă rima. exemplu: în „cineva sa ne…”, după un început destul de bun, vine faza asta: „ şi atunci iar ne gândim la mare, unde distracţia e tare”. ?!?!!?! chiar nu găseau o rimă mai bună decât „tare”?  dar mă rog, melodia asta este din 2001, al doilea album, erau şi eu mai mici, mai proşti şi mai la început, aşa că îi iert.  voceaaaaaa! vocea solistului e  ❤ ❤ <3. l-aş asculta cântând toaaată viaţa.

cel mai bun album din cele 8 albume (1999 : Razna
2001 : Ne punem în cap
2002 : Mâinile sus!
2004 : OCS tv
2005 : Best before 2005
2006 : Nu încerca așa ceva acasă (single)
2006 : Superparanoia
2009 : Dansăm legați la ochi cu spatele la zid.) este ultimul, evident. e cel mai bine lucrat, mai matur şi cu cele mai bine gândite versuri. şi nu este în el nicio melodie care să nu îmi placă. :3

dar, în altă ordine de idei, OMUL CU ŞOBOLANI” E PENTRU ASCULTAT, SIMTIT ŞI IUBIT, NU PENTRU SCRIS DESPRE EL!

o să încerc să spun totul pe nerăsuflate, adică într-o singură propoziţie.

ăştia de la orange mi-au închis abonamentul pe 17 pentru ca nu le-am plătit factura de luna trecută, factură în valoare de 108 lei, iar azi pe la 3 cand eu aproape adormisem, mi-au trimis al 569405-lea mesaj prin care imi ziceau asta, asa că eu m-am enervat şi am decis sa fac lucrul pe care mi-am dorit sa-l fac dintotdeauna: să-mi redeschid abonamentul fără să plătesc factura.

ok, nu merge intr-o singura propozitie.

aşa că am tastat *131#, am apasat telefonul verde, apoi am urmat procedura pe care o urmez in fiecare luna, de fiecare data cand vreau sa-mi redeschid telefonul, dupa ce-l platesc. doar ca in fiecare luna eu am chitanta pe care o primesc dupa ce platesc CU BANI factura, chitanta ce contine un numar pe care trebuie eu sa-l tastez – impreuna cu altele cateva (gen suma rotunjita, data platii) şi de data asta eu nu aveam chitanta aia, deci nu aveam numarul. asa ca am format un numar la vrajeala si ca de fiecare data, m-am asteptat sa imi spuna ca nu am introdus numarul corect doar ca de data asta nu a fost asa , ci am primit mesajul asta:”Plata facturii dumneavoastra a fost inregistrat in contul orange.In consecinta, abonametul a fost reconectat.” FATALITATE! nu mi-a venit sa cred, insa am incercat sa il sun pe mihai si a mers, deeci….

pe scurt: mi-am redeschis telefonul fara sa platesc factura iar acum mama ma bate la cap ca o sa ajunga la inchisoare (pentru ca abonametul e pe numele ei). what do i do? ati mai vazut cazuri dintr-astea? help sau ceva 🙂

probabil e ceva in neregula cu mine pentru ca ma simt putin vinovata. 😐

fragment de discutie cu mihai.

iău (23.09.2010 17:57:58): auzi
iău (23.09.2010 17:58:05): o sa ma dea astia in judecata?
raae@ymail.com (23.09.2010 17:58:15): )))
iău (23.09.2010 17:58:27): pai e ceva suspect, totusi
iău (23.09.2010 17:58:32): atat de idioti sunt?
raae@ymail.com (23.09.2010 17:58:50): cate cifre ai bagat?
iău (23.09.2010 17:58:57): nici habar nu am
iău (23.09.2010 17:59:00): pana am obosit
iău (23.09.2010 17:59:04): vreo 10
iău (23.09.2010 17:59:10): si incepea cu 135
iău (23.09.2010 17:59:12): atata stiu
raae@ymail.com (23.09.2010 17:59:21): lucky bastard. iti dai seama ca is like 10 millions combinatii posibile
iău (23.09.2010 17:59:28): maaa
raae@ymail.com (23.09.2010 17:59:45): waaaaa?
iău (23.09.2010 18:00:02): brb
raae@ymail.com (23.09.2010 18:57:30): back?
iău (23.09.2010 18:57:36): back
iău (23.09.2010 18:58:05): mama a zis sa o rezolv cumva, ca nu.i a buna
raae@ymail.com (23.09.2010 18:58:27): deci
iău (23.09.2010 18:58:41): m
raae@ymail.com (23.09.2010 18:58:55): tu, din noroc chior, ai bagat exact codul pe care ti l-ar fi dat aia de la posta pe chitanta
raae@ymail.com (23.09.2010 18:58:59): da?
iău (23.09.2010 18:59:06): da
raae@ymail.com (23.09.2010 18:59:57): ei nu au de unde sa stie ca tu nu ai primit chitanta. pentru ca sansele sa introduci tu codu ala la nimereala sunt miiiiiiiiiiiiiici
iău (23.09.2010 19:00:07): exaaaaaaaaaaact
iău (23.09.2010 19:00:11): asta le zic si eu]
raae@ymail.com (23.09.2010 19:00:12): deci o sa se dea vina pe cine „ti-a primit plata”
iău (23.09.2010 19:00:18): exaaact
iău (23.09.2010 19:00:25): numa tu puteai sa intelegi
raae@ymail.com (23.09.2010 19:00:26): ca nu a incasat banii
raae@ymail.com (23.09.2010 19:00:49): deci e furt pentru cine nu a incasat banii. banii aia virtuali
iău (23.09.2010 19:01:00): aha